Subiect Iii - Actiune

Front 1

apar cele doua metamorfoze ale Luceafarului ca raspuns la chemarea fetei si dovada a exprimarii dragostei. Prima data se naste din ape (element matricial) avand ca parinti cerul, simbolizand pe tatal ceresc, iar mama este marea. Cele doua elemente sunt antonomice, fiind dezvoltata legea contrariilor care se atrag reciproc.
Unirea cerului cu pamantul se realizeaza la nivel simbolic, prin reflectarea cerului in oglinda apei. Luceafarul are acum insemnele apei, acum avand trasaturi acvatice. Trasaturile lui sunt angelice (par de aur, fata alba ca ceara). La prima aparitie el isi declina identitatea si o invita pe fata sa ii fie mireasa oferindu-i ca dar de nunta imensitatea apelor peste care ea sa domneasca la nesfarsit. Fata de imparat este constienta de natura lui superioara, dar nonumana, de aceea il refuza, motivand ca “Lucesti fara de viata”, “ochiul ta ma-ngheata”. Stralucirea din ochi este simbolul mortii.
A doua metamorfoza reprezinta a doua incercare de intalnire, doar posibila dupa trei zile (element al basmului). Prin versul “Trecu o zi, trecura trei” se fixeaza structura mediana a povestii. Aici mai apar elemente cosmogonice, pentru ca Luceafarul se naste din haos, avand ca parinti doua elemente antagonice (tatal – soarele, mama – noaptea). El se naste acum sub semn de foc, si are trasaturi demonice, parul negru. Transmite iarasi imaginea mortului. Se repeat acelasi ritual: invitarea la nunta, darul alcatuit din elementele ale cosmicului, peste care fata sa fie stapana. Fata refuza iarasi, invocand acelasi motiv al existentei lui fara substanta: “Privirea ta ma arde”. In finalul tabloului I Luceafarul formuleaza o concluzie din care rezulta diferenta dintre cei doi: “Eu sunt nemuritor / Si tu esti muritoare”. In cele din urma fata ii da un ultimatum: ca sa coboare pe pamant si sa devina muritor. Raspunsul afirmativ al Luceafarului denota calitatea lui superioara si capacitatea lui de sacrificiu in numele iubirii. Ultima strofa al tabloului I contine concluzie la care a ajuns Luceafarul printr-o structura narativa realizata prin repetitia verbului “a se duce” la doua timpuri.

Back 1

• Luceafărul – Tablou I

Front 2

Apartine exclusive planului terestru, prezentand inceputul altei povesti de dragoste, de data aceasta intre doi oameni comuni, care se potrivesc, pentru ca fac parte din aceasi categorie. Potrivirea lor se exprima prin numele asemanatoare Catalin – Catalina.
Tablout debuteaza cu structura temporala “in vremea asta”, presupunand legatura cu finalul tabloului I, “mai multe zile”. Aceasta legatura evidentieaza doua situatii care se desfasoare in parallel, dar sunt in contradictie. In timp ce omul superior se sacrifica in numele iubirii, omul comun lasa uitarii prea repede o iubire profunda. Astfel Catalina se lasa sedusa de tanarul Catalin, exprimand caracterul superficial al omului simplu. La inceputul tabloului este realizat portretul lui (Catalin) =/= (Luceafarul).
La nivelul limbajului se identifica o schimbare de registru predominant structurii populare prin aceasta fiind realizata relatia cu omul simplu. In tabloul II predomina multe structure ce definesc gesticulatie iubirii, vazuta de Catalin ca un joc. Catalina este simbolul omului mediocru, care recunoaste insusi potrivirea cu Catalin. Finalul tabloului al II pregateste legatura cu planul cosmic prin dorul fetei pentru Luceafar; chiar daca ea accepta iubirea pamanteana, inca mai aspira spre o iubire ideala. Jocul dublu pe care il face Catalina exprima caracterul negative al fiintei umane, care nu poate sa ia decizii extreme.

Back 2

• Luceafărul – Tablou II

Front 3

Reda intregimea spatiului cosmic constituind astfel opusul tabloului II. Se schimba iarasi registrul verbal predominand structure ce denota gandirea filozofica. Tabloul poate fi impartit in trei secvente: zborul cosmic, rugaciunea – convorbirea cu demiurgul si decizia finala (cele trei oferte ale demiurgului).
Calatoria in spatiul cosmic dezvaluie capacitatea poetului de a concretiza abstractiunile alcatuieste o imagine concreta, formata din vaii, deci un spatiu ondulat, ce are limite. Calatoria este regresiva “Vedea ca-n ziua cea dintai / Cum izvoreau lumine”, prin aceasta fiind valorificat motivul cosmogoniei, referitor la facerea universului.
Calatoria Luceafarului are ca scop dorinta lui de a schimba destinul, adica de a deveni muritor, dorind sa traiasca “o ora de iubire”. Luceafarul este individualizat in lumea lui superioara, printre semenii sai, primind un nume: Hyperion. El are un dialog cu demiurgul, realizat intr-un limbaj elevat, cu sentimentul recunoasterii superioritatii demiurgului. Demiurgul are statutul marelui creator. Din discutia celor doi rezulta ca desprindere lui din cosmos, deci renuntarea lui de propriul destin produce un mare haos. “Tot se nasc spre a muri / Si mor spre a se naste”. Aceasta presupunand imposibilitatea trecerii lor din lumea materiala in cea spiritual. Concluzia la care ajunge demiurgul este ca sacrificiul omului superior este inutil pana cand nu este apreciata.

Back 3

• Luceafărul – Tablou III

Front 4

Pastel cosmic. Luceafarul a reluat “locul lui menit in cer”. Tabloul continua cu un pastel terestru, prin descrierea cadrului romantic in care se desfasoara idila dintre Catalin – Catalina. Limbajul s-a schimbat -> Catalin face o declaratie mai profunda de iubire decat jocul iubirii din tabloul II. Profunzimea iubirii este rezultatul maturizarii celor doi tineri, cei doi constituind imaginea cuplului Adamic, ele fiind amandoi ipostaze. Legatura cu planul cosmic se mai realizeaza prin faptul ca tanara Catalina mai traieste inca nostalgia iubirii neimplinite cu Luceafarul -> ii adreseaza a 3x o chemare, diferita, pentru ca fata si-a schimbat pretentiile: ea are nevoie de Luceafar sa devina steaua norocoasa. Finalul tabloului si al poemului (ultimele 6 versuri) utilizeaza antiteza romantica cu ajutorul careia se evidentieaza diferenta dintre lumea geniului si lumea „chipului de lut”.
In concluzie iubirea este un mijloc de cunoastere.

Back 4

• Luceafărul – Tablou IV

Front 5

Debutează cu un Artificiu de Compoziție – “La Piatra Craiului în munte” relatând evenimentele de pe front, ulterioare povești de dragoste din celălalte capitoli
Precizează reperele de timp și spațiu: primăvara 1916, Gheorgidiu contribuei la fortificarea văii Prahovei.
Technica Introspecției Psihologice & Memoria Involuntară => 2 planuri temporale (prezent - al narării, și trecut – timpul narat)

Back 5

• Ultima – Partea I. – Început

Front 6

Imaginea de pe front în Popota ofițerilor. O discuție despre un articor referitor la achitarea a unei bărbat care a ucis soția infidelă. Discuțiile sunt contradictorii, dar discuția îi dă eroului posibilitatea să-și exprimă părerea despre iubirea, și despre relația dintre un bărbat și o femeie.
Gheorgidiu intervine în discuție destul de brutal, și exprimă opiniile sale. El consideră că un bărbat și o femeie, dacă se iubesc, au drept de Viață și Moarte asupra celuilalt. Le reproșează colegilor că nu cunosc nimic din psihologia iubirii, încheind într-un mod jignitor: „Discutați mai bine ceea ce pricepeți„Discutați mai bine ceea ce pricepeți” – Dar discuția lor declanșează memoria involuntară, rememorând trecutul până când s-a înrolat voluntar în armată.

Back 6

• Ultima – Partea I. – Capitol I. - La Piatra Craiului, în munte

Front 7

Debutează cu exprimarea incertitudini eroului provocată de infidelitatea soției „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală”
Filozoful Gheorgidiu recunoaște că la baza iubirii lor a stat Orgoliul, el declarând că se simțea mândră fiind admirat și individiat de colegi, fiind iubit de către una dintre cele mai frumoase studente.
La început este impresionat de frumusețea ei (ochii albaștri) dar și capacitatea de sacrificiu: îngrijea o mătușa bâtrănă, ea era student la litere, el filozof, și cei doi căsătoresc. Având o viață fericită, chiar dacă erau săraci.

Back 7

• Ultima – Partea I. – Capitol II – Diagonalele unui testament

Front 8

Este fixată pe secvența confesiuni „bănuiam că mă înșală” – este declanșat de schimbarea bruscă în viața cuplului: Gheorgidiu primește o moștenire substanțială de la unchiul Tache.
Apare Tipul avarului (Nae Gheorgidiu). Eroul intră într-o lume necunoscută, mondenă a afaceriștilor, o lume materialistă care îl displace, fiindcă nu corespunde cu principile lui idealiste. De aici declanșează conflictul exterior, cu mama, cu surori, familia care îl ironizează pentru idealismul lui.
Conflictul interior apare când apariția moșteniri îl dezvăluie eroului o latura negativă a caracterul soției: ea implică în discuțiile despre bani, considerate de Ștefan ca o vulgaritate, el dorind-o mereu neajutorată.

Back 8

• Ultima – Partea I. – Intriga & Technica Balzacianismului

Front 9

El descoperă la Ela alte pasiuni: din femeia rafinată, modestă a ajuns una cu pretenți mondene, pasionată de lux, de aventuri și lumea Snobilor. Verișoara lui Ștefan, Anișoara, o invită la Odobești, unde Ela îl cunoaște pe domnul G., oposul lui Gheorgidiu (îndrăgit de femei, elegant)

Cei doi se apropie destul de mult, provocând stări confuze de neliniște de și de umulință din Ștefan pentru nerușinarea soției.

Lucidul Ștefan trăia sentimentul bărbatului imbecil, într-o situație ridicolă: „Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel. Și eu mă simțeam imbecil și ridicol” Suspecteze fiecare vorbă și gest, însă nu voia să recunoască gelozia. „Nu, n-am fost nicio secundă gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii” Indecența femei produce tensiuni, și apoi cuplul îndepărtează așa că se despart.

Ștefan face procese de conștiință „dacă nu e adevărat că mă însală?” Apoi el se înrola voluntar pe front, amînănd rezolvarea dilemei legată de infidelă soție. În realitate drama lui este generată de iluzia iubrii și idealului de femeie, așa cum el o consideră pe Ela, care acum se schimbase. Interesul Elei pentru viața materială a fost posibil pentru că în ea zăcea acest germene ale omului lacom după bani. Eroul o remarcă în adevărata ei față: fizic se urâțise și s-a îngrășat, de aceea îi devine indiferentă.

Back 9

• Ultima – Partea I. – Desfășurarea acțiunii

Front 10

Este scrisă pe baza jurnalului de front al autorului, el trăind experiența Primului Război Mondial.
Impresiile despre război se regăsesc în aprecierile eroului, care, și aici trăiește o altă dramă existențială, o altă dezamăgire. În ciuda părerilor bune ale unora despre frontul, imaginea frontuli îi apare ca un adevărat haos, și este descrisă cu multă ironie. Tranșeele erau puțin mai adânci „ca niște șănțulețe de scurgere a apei”. Dezamăgirea este amplificată și de lipsa de organizare a armatei, care conducă la informații greșite, ajungându-se că armata română să traga în propriile batalioane.
Sunt prezentate puține scene de luptă, accentul fiind pus pe efectul psihologic al războluiul asupra omului. Nu sunt menționate fapte de eroism, războiul fiind văzui ca un flagel, care nu aduce câștiguri nimănui. Se insistă mai mult pe starea de confuzie, pe ordinele contradictorii și pe reacțiile ofițerilor și soldaților. În acest sens ei au de înfruntat nu numai inamicul, ci și consecințele acestor informații greșite, la care se adaugă mizeria, frigul, ploaia, păduchii și foamea.

Back 10

• Ultima – Partea II - General

Front 11

Aici suunt prezentate imagini terifinate, soldați fiind cuprinși de panică, groaza războiului culminând cu imaginea unui soldat căruia, explozia unui obuz, i-a retezat capul și „fugea așa fără cap... a mers cam la vreo patru-cinci pași și pe urmă a îngenuncheat și a căzut”. Eroul se află la un pas de moarte, fiind îngropat sub un mal de pământ, cpnștient de moartea iminentă: „știu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana cara îmi va sfâșia trupul”.
Gheorgidiu analizează lucid inutilitatea războiului, ajungând la concluzia că această distruge tot ce poate fi omenesc, inclusiv comunicarea. Teoria la care ajunge este că în fața suferinței și a morții nu există popoare diferite, nici armate diferite, prin urmare nici orgolii, ci numai oameni muritori, fiecare cu dramele lor individuale. Abia acum realizează că frământările lui au fost inutile, în comparație cu problema vieți și a morții. Trăind drama omenirii, el se vindecă de drama indiduală, analizând ridicolul siuației, când era capabil să ucidă „pentru femeia aceasta”. Descoperă că are puterea deciziei de a rupe orice legătură cu Ela, care îi pare urâtă, devenindu-i indiferentă.

Back 11

• Ultima – Partea II – Scenă de apocalipsă – Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu...

Front 12

Aduce dezlegarea secretului, legat de fidelitatea soției: Gheorgidiu primește o scrisoare anonimă cu informații detaliate despre relația dintre Ela și domnul Grigoriade. Drama războiului îl întărește, afirmând că acum îi este indiferent dacă îl înșeală sau nu. De aceea, îi propune despărțirea, lăsându-i „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț, la cărți... dee la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul”. Salvat prin drama omenirii, conștientizând importanța vieții, eroul renunță la idealuri și la pasiuni inutile, fiind capabil să ia viața de la capăt.

Back 12

• Ultima – Partea II – Final

Front 13

Incipitul nuvelei fixat pe vorbele bâtrănei
„Omul o să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” – exprimă o stare de spirit (valorile bâtrănei în antiteză cu valorile societăți capitaliste) și diferența de mentalitate între generați, percepția diferită asupra noțiuni de fericire.
Cuvintele bâtrănei conțin o Învățătura, un mare adevăr, îndemnănd omul la prudență. Ea fiind conservator, apare teama de necunoscut: „ mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte” – Anticipează finalul tragic

Back 13

• Moara cu noroc – Prolog

Front 14

Structura rotundă, încheie cu vorbele bâtrănei:
„ Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!...”
Vorbele de la început: premoniția răului. Vorbele bătrânei = asemenea corului din teatrul antic, ea deschide și închide acțiunea având valoare simbolică.

Back 14

• Moara cu noroc – Epilog

Front 15

Este descris drumul care duce la Moara cu noroc prezentându-se astfel cadrul obiectiv al acţiunii. Ghiţă, eroul principal, nemulţumit de condiţia sa socială de cizmar modest şi sărac, se hotărăşte (împotriva sfaturilor soacrei sale) să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, un loc departe de ochii lumii, într-un loc în care semnele părăsirii sunt peste tot şi anticipează destinul familiei lui Ghiţă. El intenţionează să stea aici numai trei ani până se pune pe picioare, astfel că se mută cu toată familia acolo. La început, lucrurile merg bine iar Ghiţă este mulţumit.

Intriga o constituie apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulburând echilibrul familiei.

Back 15

• Moara cu noroc – Expozițiunea și Intriga

Front 16

Se concentrează pe dezumanizarea treptată a lui Ghiţă, care devine stăpânit de patima banului. El acceptă colaborarea cu Lică, devenind treptat părtaş la afacerile necurate ale acestuia. La început, îşi ia măsuri de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi cumpără doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi îşi angajează încă o slugă. Ghiţă devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, e brutal cu Ana şi cu cei mici. Datorită generozităţii lui Lică, starea materială a lui Ghită devine tot mai înfloritoare, numai că începe să-şi piardă încrederea în sine. Aceste frământări sunt redate cu ajutorul monologului interior: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare.”
Felul în care Lică îi manipulează deciziile schimbă nu numai propria percepţie asupra lui, dar şi felul în care îl văd ceilalţi: Ana va ajunge în final să-l considere „o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
Ghiţă devine treptat complicele lui Lică la diverse neleguiri: jefuirea arendaşului, uciderea unei femei şi a unui copil. Încearcă să-şi rezolve conflictul interior după ce este chemat să depună mărturie în cazul uciderii. Prin faptul că jură strâmb la proces, acoperindu-l pe Lică, devine complice la crimă. Hotărăște totuşi să-l trădeze pe acesta, cu ajutorul jandarmului Pintea. Nu este sincer însă nici cu Pintea şi acest lucru îi va aduce pieirea. Greşeala a lui Ghiţă este că, deşi doreşte să revină la drumul cel bun, nu este onest până la capăt nici faţă de sine, dar nici faţă de Lică sau Pintea.

Back 16

• Moara cu noroc – Desfășurarea acțiunii

Front 17

Punctul culminant al nuvelei reprezintă momentul în care Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte lui Lică, deoarece în ciuda nelegiurilor comise, Lică e „om”, pe când Ghiţă „nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.. Cănd se întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el la rândul său este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.

Back 17

• Moara cu noroc – Punctul Culminant

Front 18

Deznodământul este tragic şi ilustrează eşecul personajului principal şi căderea lui morală şi socială. Ghiţă e ucis de oamenii lui Lică, întors la cârciumă ca să-şi recupereze şerparul în care avea banii furaţi. Tovarăşii lui Lică dau foc morii pentru a ascunde urmele crimei, dar Lică înţelege că va fi prins de Pintea, care are suficiente dovezi pentru a-l închide. De aceea, sămădăul se sinucide, zdrobindu-şi capul de un stejar.

Back 18

• Moara cu noroc – Deznodământul